Eu nu suport persoanele care sforăie. Decât dacă e vreun ultim indiciu că încă mai trăiesc. Dar asta o asociez cumva cu o vârstă de bunic, de aproximativ 70 de ani, pregătit să își dea ultimele momente celor dragi, chiar dacă turuie pe nas și pe gât ca un tren nereparat.
Restul, consider că necesită reparații minore la sinusuri și majore la cap. După o anumită perioadă, și cei care se încarcă neputincioși cu decibeli exagerați scăpați pe gură și pe nas, vor avea probleme la cap. Capul lor.
Exact ca în vorbitul cu gura plină cu mâncare, sau descărcarea capsulelor cu gaz mortal direct din intestinul gros, sforăitul face parte din lipsa minimului de educație de pe urma căruia direct beneficiari vor fi cei plasați în raza de acțiune de aproximativ 1 metru, față de sursă. Și cel mai adesea, cei expuși “intemperiilor” sunt cei care vor avea de cele mai multe dăți, de-a face cu sursa. Repet, bunicii sunt exceptați și chiar îndrăgiți în timpul unor astfel de manifestări. Restul vor fi categorisiți în “mi-ai mâncat zilele”, pentru exemplele de vorbit cu gura plină (și stropit ocazional cu salivă direct în zona feței) și lansat capsule cu gaz toxic, și “mi-ai mâncat nopțile”, pentru cazul în care vârsta este până în 70 de ani și decibelii trecuți de 18.
În prea-nefericitul caz în care persoana blagoslovește apropiații în toate cele 24 de ore, alternativ, cu astfel de apucături/scăpări/sfârâituri, ar trebui să fie avertizată că i se pregătește ceva. Nu ceva de mâncat care să alimenteze întreg circuitul semi sălbăticit. Nu, nicidecum. Ceva care să compenseze din zilele și nopțile vorbite mai sus.
Așadar, bună dimineața, aveți grijă cum v-o coace viața!
CELENA 