Azi mi-am oprit cursorul pe Instagramul meu, pe multele poze din anii pe care am avut norocul să-i trăiesc maxim. Un lucru e sigur: mă salvează ochii copiilor mei, toată lumea și tot necunoscutul meu și tot ce e viitor, e acolo! În albastru, în căprui, în toate nuanțele dintre, de la mare până la munte, ai mei doi au prins tot relieful în ei.
Prezentul e singurul care prezice viitorul, iar viitorul crește, prinde tot ce poate cuprinde, de la trupuri în brațe și sunete conturate pentru toate emoțiile, de la grimase și vise rostite cu voce tare și îndrăzneală, de la priviri necruțătoare până la zâmbete care îngenunchează pe oricine cu inimă în el, până la inel și brățară care se prind de mâna ta ca un tatuaj colorat cu ce e mai bun în culori.
Pozele îmi lasă amintirile să crească și să pornească istorii care se așează bine de tot în crăpăturile anilor mei. În 42 de ani am norocul să fi întâlnit împlinirea prin bucurie și trăiri, prin dorința de a mă ridica de 100 de ori din căzături, julituri și coji pe piele, și toate, toate astea prinse puțin în pozele mele amintiri cu ce am eu mai bun de povestit.
Câte nuanțe minunate acolo.
CELENA 